Cum a decurs filmarea spoturilor

Saptamâna de creatie. Scenariile fiind gata, agitatie si isterie pentru filmare. Cu ce filmam? Unde filmam? De unde facem rost de o Dacia Sandero? Cine face montajul? De unde costum de clovn? Cine face pe secretara? Aaaahhh!!!
Pai, întâlnirea fatala numarul 1: 2 art cu 2 copy într-o sala la Polizu. Dicutii despre printuri. Asta initial. Apoi constatarea celui mai negru cosmar: nu avem masina pentru filmare. Ma apuc sa dau o tona de telefoane. Suna la numarul Dacia de pe site-ul lor. Ia de acolo numarul celor de la marketing. Suna acolo în disperare, dar în van. Toata lumea e în concediu post-Paste. Suna iar la Dacia. Vorbeste dragut cu tanti. Explica-i situatia. Tanti, o adevarata draguta, se intereseaza si ne da numarul unui dealer Dacia din Bucuresti. Suna la AutoCobalcescu. Dupa zeci de Alo! Într-un final sunam pe mobilul directorului de marketing. Surpriza vine acum. Domnul a dezvoltat o mare simpatie fata de noi imediat cum i-am spus ca suntem de la FCRP deoarece - pam pam pam! – si el terminase aceeasi facultate.
Întâlnirea fatala numarul 2: mai toata echipa la locul de filmare, adica parcul Leu dintre Grozavesti si Politehnica. Locatie frumoasa, salbatica, neîngrijita. Se mula perfect pe scenariul spotului viral. Acolo, rumoare. În timp ce eu si celalalt copy am mers sa o luam pe asistenta care a venit cu Sandero,si în timp ce Sefa-Stefa s-a dus la magazin sa cumpere baloane, celelalte roti lasate în parc au fugit cât le-au tinut picioarele. Mai întâi au fugit de ploaie, apoi au fugit de boschetarii din parc care le faceau cu ochiul. Roti panicate.
A ajuns si masina si acum... soc!! Pe ea scria mare Drive Test... Aaahh!! Isterie din nou. A încercat tipul care a facut pe cameramanul sa evite scrisul, dar a fost cam imposibil.
Oana (PR) ne-a scapat de un mare nod în gât si a facut rost de un costum de clovn. Si cum s-a oferit sa conduca masina, am facut-o si clovn. Si pentru ca Oana se cam pierdea în costumul ala, i-am facut o “operatie de marire de posterior” si i-am umplut pantalonii cu haine. Si asa a rezultat un clovn cu posterior obraznic.
În timp ce noi eram prinse cu filmarea, a început furtuna. Sa ne grabim, sa ne grabim! Nici nu a început bine sa bata vântul ca a murit bateria camerei. Din fericire, pâna în momentul ala spotul viral era pe banda, iar cel TV era partial filmat. Oricum terminasem de filmat toate cadrele în care era nevoie de masina, clovn, secretara sau decor sinistru. As putea spune ca a fost un perfect timing între noi, vremea de afara si bateria camerei.

Noi suntem mandre,sa fiu modesta, nu de noi, ci de munca noastra si asta pentru ca chiar am muncit si ne-am dorit sa iasa bine. Sper sa va placa spoturile noastre. :D

Semnat, Oana (copy)

Aparenţele înşeală

Mi s-a părut funny spotul :d. I like the ideea. Eu o înţeleg ca o metaforă pentru “Aparenţele înşeală”. Asta se întâmplă şi cu Dacia Sandero sau cu Dacia în general. Chiar dacă nu se bucură de o reputaţie tocmai bună că, de, nu-i marcă străină, uneori poţi fi surprins de ceea ce poate. Însă românul, în general, este de aşa natură încât nu se gândeşte la utilitate, la economie atât de mult cât se gândeşte la faptul că brandul contează. Cu alte cuvinte, e mai bine să ai un Vw din anii ‘90 decât o Dacie nouă. Vorba aia, când pui pe masă cheile pe care scrie Vw parcă te simţi mai bine...

Semnat, Roxana (strategic planner)

Spune NU violenţei (fizice sau psihice)faţă de femei

Dacă tot am avut o problemă când am făcut scenariile, de ce să nu o dezbatem? Well, ţinând cont că suntem o echipă de 12 fete, exista o mare posibilitate să ne iasă o campanie misandrină pentru Sandero. Aşa că am modificat ici, colo, la scenarii şi am făcut rost de voci masculine pentru spoturi. Asta ca să mai echilibrăm un pic, că spotul viral este super-duper-misandrin.
Cum de mi-a venit mie să fac un scenariu cu umor negru în care o femeie serioasă şi arătoasă îşi omoară şeful? Păi după ce am observat că e un fel de molimă numită favoruri de birou cu şefu' pentru promovare, am zis că asta nu e bine. Adică nu suport decadenţa prfesională. În concluzie, nu trebuie să faci precum Curvette (adică să accepti abordarea mai puţin etică a superiorului). Se poate şi altfel. Poţi să spui nu, să-ţi dai demisia, etc.
Revenind la spotul nostru viral, ideea de la care a plecat e că femeia care se vrea independentă şi modernă nu trebuie să se ''chinuie'' pentru o mărire de salariu. Nu trebuie să facă ce nu vrea ca să-şi ia o maşină bună. În schimb, poate să-şi ucidă şeful pentru nerespectarea normelor deontologice.

Ce legătură poate să aibă videoclipul de mai jos? Păi, e destul de simplu. Fie că e vorba că bărbatul abuzează de funcţia sa, fie că abuzează de forţa fizică, tot acolo se ajunge. Adică la umilirea femeii şi chiar la punerea vieţii ei în pericol. Iar echipa Garaju' cu Roţi nu tolerează aşa ceva. Preferăm reinstaurarea matriarhatului. :D

Semnat, Oana (copywriter)

cine sunt ei?

Dacă vă întrebaţi cine ne-a ajutat la montarea spotului , vă spun că le mulţumin băieţilor de la Eloize pentru ajutor. Iar băiatul a cărui voce se aude e chiar solistul.
Atât Eloize cât şi Garaju' cu Roţi se află la început, dar ambele promit mult pe viitor.
Aici aveţi un link al trupei http://www.myspace.com/eloizero

Semnat, Oana (copywriter)

Acum vreo cateva zile si-a sarbatorit ziua un coleg din liceu, unul din foarte putinii cu care mai tin legatura. La ziua lui m-am intalnit cu inca vreo cativa colegi, printre care unul, cu doi ani mai mare, pentru care eu si inca vreo 10 fete din clasa avusesem o slabiciune timp de vreo doi ani si care acum este student la medicina.
Ok…suntem in acest club, unde muzica e atat de tare incat o conversatie se poate purta intre cel mult doua persone (desi eu sugerez o conversatie cu propriul eu), unul urland in urechea celuilalt. In acest context, fostul coleg despre care va povesteam se aseaza langa mine si, dupa ce ne aducem aminte putin de vremurile trecute, il intreb ce mai face asa, in viata de zi cu zi. “Pai, operez, ce sa fac…” imi raspunde ridicand din umeri, de parca ar spune “lucrez la vulcanizare”. Incep sa chicotesc imbecil: “ vaai, operezi , asa ca in Grey`s anatomy?” El, amabil: “Nu chiar. Astea sunt filme. Eu sunt mana a doua …mai tin un intestin..de-astea..” Eu din nou, in limbaj de blonda: “Aha…deci tie ti se spune ceva de genul Karev, do you want to close this?” El, incapatanandu-se sa continue acest small talk, care evident nu se indrepta spre vazduhuri prea limpezi si pasuni prea verzi: “Ti-am zis…filme.. Dar tu la ce facultate esti?” “SNSPA..planuiesc sa fac o cariera in publicitate..” El: “Mda, observ ca e foarte la moda facultatea asta. Desi, eu nu prea vad ce perspective ai dupa ce o termini.”
Ei bine, daca m-ar fi dus un pic capul in momentul ala, m-as fi aplecat putin spre el, i-as fi pus o mana pe antebrat pentru a stabili o pozitie dominanta prin body language, l-as fi privit adanc cu ochii mei verzi, potentati de fabuloasa mea rochie mini, albastru-electric si i-as fi spus: “dragul meu, nu stiu cat de familiara iti este terminologia din marketing si comunicare , insa ceea ce voi face eu se poate numi brand guardianship (citisem un articol pe tema asta in "Business magazin" in ziua aceea) - cu alte cuvinte, voi avea grija ca un celebru si spectaculos brand global sa devina relevant local, intr-una din cele mai importante agentii din Romania, unde voi administra niste bugete cu care, cred ca daca negociez putin, as putea cumpara spitalul vostru si il voi avea la dispozitie pe asistentul meu superb a carui unica grija va fi ca expresso-ul meu din fiecare dimineata sa aiba temperatura optima. Adica, generally i rule the world, in caz ca nu ti-e clar pana acum, dear."
( 1 - nu avea cum sa verifice absolut nimic din toate astea; 2 - sansele erau ca, daca spuneam totul pe tonul potrivit, sa nu inteleaga nimic concret, dar sa fie impresionat de efectul general si 3 - all is fair in love & war si o sa fac niste fapte bune ca sa compensez minciunile)
Revenind… Ce i-am raspuns de fapt a fost: “Probabil ca voi fi mediaplanner. Iti spune ceva termenul asta?” Vazandu-l ca ma privea nedumerit, ma pregateam sa explic pe scurt ce spusesem, dar, inainte sa apuc sa deschid gura, imi zice: “Aaa… O sa stabilesti in ce locuri sa pui reclamele, nu?” “Cam asa”, ii raspund eu cu elanul taiat si lasandu-ma pagubasa.
In concluzie, desi domeniul relatiilor publice si al publicitatii este foarte bine conturat si institutionalizat in SUA de aproape o suta de ani, in Romania nici macar persoanele care au ratat perioada comunista (celelalte, cum ar fi bunica mea, care considera ca specialist in comunicare este sinonim pentru inginer telecomunicatii sau matusa care se gandeste ca as putea deveni receptionera, au o scuza) nu au inca o vaga idee despre ce presupune advertisingul.

Semnat, Mădă (media planner)

Let's focus !

Să vă povestesc despre experienţa mea la focus grup. Deşi am pornit, s-ar zice, cu stângul pentru că nu găsisem numărul de persoane şi locul potrivit, iar timpul era scurt, am reuşit să facem, zicem noi, o treabă foarte bună în cele din urmă!
Cât despre experienţa mea ca moderator, pot spune că a decurs CA PE ROŢI. Cu toate că am avut emoţii la început, cu ajutorul participanţilor dezinvolţi de care am avut parte, disuţia a decurs foarte bine şi am putut respecta fară nici o problemă planul de discuţii. Şi cum nu au putut lipsi nici perlele, fie că a fost vorba de "meşterii români pricepuţi" care de-a lungul timpului au făcut un brand din Dacia, sau de Dacia Sandero vazută ca un bărbat "handsome" care ar atrage imediat atenţia unei femei, am putut ajunge îndată la concluzii despre ce aşteaptă oamenii de la Dacia Sandero. Având o atitudine -cred- care să îi determine pe participanţi să fie relaxaţi şi sinceri, nu a durat mult până când am ajuns la partea cu gustările şi sucul. Pe scurt, focus grup-ul nu a fost doar un task pe care l-am avut de îndeplinit, ci chiar real fun.
Mie una mi-a plăcut foarte mult că am reuşit să cunosc persoane noi cu opinii diferite despre ceea ce a reprezentat şi ceea ce reprezintă Dacia.

Aşa că LET'S KICK SOME ASSES!!

Semnat, Oana (Strategic Planner)

Puterea e la noi!

Ĩn ţara asta lumea este obisnuitã sã se plângã de un milion de lucruri, sã acuze clasa politicã, sã rememoreze timpurile în care de 1 mai se purta cravata rosie, sã minimizeze meritele unora şi sã le titanizeze pe ale altora. Pe stradã e încã gunoi, apa lacurilor din capitalã te face sã plângi dupã vremea în care Eminescu se-nfrãţea cu izvorul şi marea, sã-l vrei pe Nicã din Humuleşti ca sã fure omeneşte câteva cireşe(cã tot se preconizeazã creşterea infracţionalitãţii).
De cele mai multe ori, nici noi, tinerii, nu suntem mai presus de masã, cãci îi învinuim pe cei mai mari, pe cei care ne lasã o moştenire pentru care unii dintre ei au muncit cu sudoarea frunţii. Ne revine nouã datoria de a lua atitudine, de a acţiona! Trebuie sã ne descotorosim de comodele clişee: „guvernanţii nu fac nimic!”. Sã facem noi, sã punem un fir de nisip, o caramidã la fundamentarea societãţii. De dragul neamului, de al nostru şi mai ales de cel al urmaşilor.
Ideea ce m-a mânat sã scriu toate acestea a plecat de la o experienţa recenta.
Ieri, mã aflam într-un birou alãturi de un bãrbat abia cunoscut, absorbit de munca sa. L-am invitat la dialog şi aşa a aflat cã sunt studentã în primul an la FCRP.Iatã un fragment din conversaţie, începuta de domn:
„- PR înseamnã propagandã, nu?
-NU! E doar o confuzie. Da, într-o perioadã cele douã au fost identice, dar etapa aceea a relaţiilor publice a apus demult!
- Aha, deci nu e propagandã! Dar ce ai face tu dacã în Dunãre s-ar deversa cianurã, cum ai proceda ca PR?
-Vreţi sã vorbim despre scandalul de acum câţiva ani când nu statul român era responsabil, dar s-a facut o proastã gestiune a informaţiei...............? ”.
Domnul ştia care e realitatea, ştia cã PR-ul nu e propaganda, însã dorea sã mã testeze. Consider cã nu m-am fãcut de ruşine şi cã din acel moment s-a creat un sentiment reciproc de apreciere . Ce legaturã are asta cu ideea anterioarã? Fiecare dintre noi trebuie sã fie capabil sã rãspundã provocãrilor, sã punã o piatrã la baza unei clãdiri încã fragile, societatea româneascã!
Puterea de a schimba lucrurile în bine stã în mâinile noastre, noi putem îndepãrta îndoieli, putem inspira încredere seniorilor, putem face şi nu doar vorbi! Suntem tineri! Ziua de mâine (2 mai) ţine sã ne aducã aminte asta!

Semnat, Mihalela (client service)

101 words for 101 days at White House

Aglomeraţie. De undeva se aude o melodie, al cărei ritm se îtrepătrunde cu vocile din jur. Ora 12:40, clasa întâi, călătorie : Paris – Rennes. Cu bagajul mult prea greu, încerc să imi fac loc printre mulţimea de francezi, englezi, indieni, coreeni, chinezi din Gara Montparnasse, pentru a ajunge la peronul de unde trebuia să iau trenul. Dacă aţi ajuns până aici, nu vă gândiţi că o să vă povestesc despre aventura mea pe meleagurile franceze. Am început astfel pentru că am dorit să fac un mic exerciţiu de rememorare, să îmi duc aminte ce anume făceam eu pe 20 ianuarie 2009. De ce tocmai această zi? Pentru că atunci se scria istorie. Nu pentru că plecam eu din Paris, ci pentru că în Statele Unite era ales Barack Obama drept cel de-al 44-lea preşedinte american.
Şi pentru că nu vreau nici să vorbesc despre politică (sunt destui care fac acest lucru şi o fac mai bine decât mine) şi nici să reiterez secvenţe pe care probabil le ştiţi, am decis să mă opresc la ceea ce înseamnă o parte din strategia de comunicare din toate povestea Obama. Şi am ales acest moment atât datorită faptului că am auzit numele lui în diferite momente ale Conferinţelor Olimpiadele Comunicării (unde echipa Garaju’ Cu Roţi a fost prezentă), dar mai ales datorită faptului că pe 29 aprilie 2009 s-au împlinit 100 de zile de când acesta este primul om în stat în America. În toată presa americană, pe site-ul oficial al Casei Albe, pe diferite bloguri etc. acesta era subiectul prinicipal.
Deci, ce s-a întâmplat în 100 de zile cu Obama? În primul rând a comunicat. Probabil că veţi zâmbi ironic şi vă veţi gândi că este un clişeu (bineînţeles că a comunicat, că altfel...). Diferenţa e aici de nuanţă. El a încercat să creeze o legătură cu foştii preşedinţi americani, invitându-i la Casa Albă imediat după ce a fost instalat în funcţie (oare cum ar arata o întâlnire a Daciei Sandero cu fostele modele Dacia şi ce şi-ar spune ele?). Această iniţiativă a demonstrat că Obama recunoaşte că experienţa celorlaţi este calea prin care el poate progresa şi îşi poate exercita atribuţiile bine. De asemenea, a încercat să îi aducă aproape de el pe cei care aveau o părere mai mult sau mai puţin bună despre el (episodul „memade oatmeal raisin cookies” arată celorlaţi partea umană a preşedintelui şi i-a făcut să îl privească dintr-o altă perspectivă). Întâlnirea cu Hugo Chavez este de asemenea emblematică (o conferinţă de presă referitoare la Dacia Sandero şi prajiturele pentru presă nu ar suna rău , nu?, deja mi s-a făcut foame).
Social Media : My.BarackObama.com, Youtube, Facebook, LinkedIn. Cred ca ar fi de prisos să comentez. Dar să luăm exemplu, nu. Aş putea doar să fac o remarcă. Faptul că a utilizat intens social media şi new media arată faptul că nu se adresează mulţimii ca unei mase unitare, ci ştie cum să comunice în funcţie de audienţă.
Mai mult decât atât, ştie să recunoască atunci când greşeşte. Personal, consider acest lucru foarte important pentru o persoană publică, dar mai ales pentru un om de relaţii publice, pentru că da dovadă, în primul rând, de responsabilitate.
În linii scurte, se pare că roţile preşedintelui american funcţionează. Şi pentru că sunt adepta zicalei conform căreia o imgine transmite mai mult decat o 1000 de cuvinte, clik aici http://www.flickr.com/photos/whitehouse

Sunt destul de curioasă care vor fi strategiile de comunicare ale viitorilor „Obami” de România... Totuşi, acum întrebarea rămâne.... To be or not be Obama ?

PS : A venit 1 Mai. Roţile voastre se îndreaptă cel mai probabil spre Vama Veche, aşa că have fun!

Semnat, Steliana (PR)

Despre focus group

Doi strategi (eu şi Oana) şi întocmirea unui focus group în doar câteva zile. Pe româneşte, trebuia să adunăm 4 fete şi 4 băieţi între 18 şi 30 de ani, un loc unde să îi ducem, câteva sticle de suc, ceva de ronţăit, ceva cu care să filmăm şi o discuţie despre Dacia Sandero. Părea destul de ok până am inceput să înroşim telefoanele pentru a căuta lume. Duminică după-amiaza- toată lumea plecată sau dormind sau uitându-se pe pereţi, numai fără chef de a participa la întâlnirea noastră. Răbdarea începea să piară, ni se părea imposibil, deja, cel puţin eu, conformându-mă cu idea că sarcina va fi pierdută, cu o notă accentuată de pesimism (care de altfel mă caracterizează). Dar surpriză, pe ultima sută de metri am reuşit să facem rost de persoane, locul fiind în camera mea, simulând o masă rotundă, iar aparatul meu foto folosindu-l pe post de cameră. Cu puţine emoţii, focus group-ul a ieşit mai bine decât ne închipuiam, până la 00:00 reuşind să scriem şi raportul. Am răsuflat uşurate, nevenindu-ne să credem că am reuşit. Am învăţat faptul că atunci când ai voinţă pentru a realiza un lucru şi nu te laşi bătut până în ultima secundă, poţi avea surprinderea unei reuşite, deşi iniţial poate nu părea nimic realizabil. Experienţă plăcută, cu folos pentru proiect, dar şi pentru viaţa personală - asta înseamnă pentru mine focus group Dacia Sandero.

Semnat, Roxana (strategic planner)

Cum am petrecut vacanţa

Ca să vă faceţi o idee cam de unde vin ideile noastre... din toată ţara!

Deşi în săptămâna de vacanţă oficial am avut liber, totuşi, tinând cont de faptul că cele de la creaţie şi fetele de la PR au primit sarcina exact în săptamâna dinainte de Paşte şi că avem ca deadline sfârşitul săptamânii următoare (adică wekendul ăla cu 1 mai), ne-a fost imposibil să nu ne gândim la scumpa noastră Dacia Sandero.
Între un ciocnit de ou roşu, o îmbuibare sângeros-animalică din miel, o urare de sărbători, dormit muuulte ore, băut sângele lui Hristos, am găsit loc şi pentru un telefon la Ştefana, că net nu are toată lumea acasă.
Oh well, deşi iniţial cam toate ne-am speriat de combinaţia echipă de fete + maşină = ...? huh?!!..., am avut surpriza să descoperim că se poate totuşi face ceva în privinţa asta. Şi acum stăm şi ne uităm cum din adunarea de mai sus au ieşit niste scenarii drăguţe, amuzante, nişte printuri care fac cu ochiul, nişte evenimente de PR care te cam lasă plăcut surpins etc etc. Vedeţi voi la final rezultatul.

Voi cum aţi pătimit în vacanţa de Paşti? ;)

Semnat, Oana (copywriter)